Pe data de 24.06.2026, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Sibiu, era prezentat cu succes spectacolul ”Slugă la doi stăpâni”, după Carlo Goldoni, o co-producție Institutul de Arte Barcelona – reprezentată prin Armando Rotondi – și Compania de Teatru Skepsis, în regia Cristian Izzo (Italia).

Mai puțini știu că acesta este doar un punct dintr-o linie de colaborare internațională inițiată în anul 2016.

Vă oferim în cele ce urmează un eseu (RO/EN/IT) semnat de Armando Rotondi (Institutul de Arte, Barcelona), care prezintă această frumoasă poveste despre inspirație și creativitate între Cristian Izzo și compania noastră.

 

Introducere: Teatrul independent ca spațiu geopolitic și transcultural

În dezbaterea teoretică contemporană privind artele spectacolului, conceptul de „teatru transcultural” este, nu de puține ori, redus la o categorie estetică abstractă sau la o simplă strategie de programare instituțională. Cu toate acestea, atunci când cercetarea se mută spre realitățile independente europene, transculturalitatea își reasumă natura originară de rit al întâlnirii, de depășire a frontierelor geografice și de hibridizare metodologică. Un caz de interes, ajuns în 2025 la împlinirea unui deceniu crucial, este reprezentat de strânsa colaborare artistică dintre dramaturgul, regizorul și actorul italian Cristian Izzo – cu „marca” sa Il Luogo in Buio – și compania românească Teatrul Skepsis din Alba Iulia, nucleul vibrant al APOLLO – Festival internațional de teatru de tineret.

Născut și format în siajul secular al tradiției performative din Campania, Izzo este purtătorul unei poetici înrădăcinate, în parte, dar nu exclusiv, în filologia și practica din Commedia dell’Arte, dar permanent orientate spre o deconstrucție filozofică și existențială a cuvântului și a corpului. Teatrul Skepsis, stabilit în orașul istoric Alba Iulia, a dezvoltat de-a lungul anilor un model de rezistență culturală și de cercetare antropologică bazat pe acțiunea unui nucleu stabil și pe receptivitatea profundă a comunității locale. Intersecția dintre aceste două traiectorii, inaugurată oficial în primăvara anului 2016, a generat un ecosistem artistic unic: un deceniu de co-producții, pedagogie a actorului și rescrieri clasice care a redefinit coordonatele schimbului teatral italo-român.

Eseul de față își propune să cartografieze și să analizeze critic etapele fundamentale ale acestei colaborări, evidențiind modul în care convergența dintre cultura teatrală a Italiei de Sud și spațiul scenic transilvănean a depășit barierele lingvistice pentru a accesa un limbaj teatral universal. Printr-o narațiune riguros discursivă, se va examina evoluția unei asocieri care a știut să transforme izolarea periferiilor culturale într-un centru nevralgic al experimentului european.

 

1. Masca deconstruită: de la tipologiile fixe la „Servitorul niciunui stăpân”

Primul trieniu al colaborării, cuprins între 20ic16 și 2018, se configurează istoric ca o fază de altoire metodologică a teatrului lui Izzo în contextul scenic al Skepsis. Debutul lui Izzo la a III-a Ediție a APOLLO, desfășurată în aprilie 2016, are loc cu monologul Ultimo primo giorno di re Ferdinando VIII (Ultima primă zi a regelui Ferdinand al VIII-lea). Această operă clarifică imediat natura operațiunii întreprinse de artistul italian: nu o repoziționare muzeală sau folclorică a patrimoniului baroc, ci o investigație arhetipală asupra puterii, singurătății și decadenței, în care o densă coralitate de personaje este în întregime cuprinsă și rezolvată în corpul actorului-creator.

Conducerea ulterioară și sistematică a workshop-urilor despre Commedia dell’Arte, începută în noiembrie 2016 la invitația explicită a Skepsis și reiterată regulat în anii următori, nu răspunde unor finalități pur didactice sau academice. Dimpotrivă, ea se înscrie într-un proiect de transmitere antropologică a cunoașterii scenice. Izzo le transmite artiștilor români prezenți codurile actoriei all’improvviso, utilizarea pre-expresivă a energiei și descompunerea geometrică a mișcării în spațiu. Această semănare teoretico-practică se traduce într-o primă, concretă expresie performativă în mai 2017, cu ocazia celei de-a IV-a Ediții a festivalului, prin debutul co-producției intitulate Pulcinella contro Apollo(Pulcinella împotriva lui Apollo). În această piesă, conflictul dintre elementul dionisiac, teluric și destructurant al măștii napolitane și ordinea geometrică și apolinică devine o metaforă stringentă a actului teatral în sine. În aceeași perioadă, Izzo își consolidează prezența în Transilvania prezentând spectacolul solist Ascesa e caduta d’un D’Io (Ascensiunea și căderea unui Z-Eu), operă care este exportată cu succes și în cadrul Festivalului Experiment de la Deva.

Cercetarea asupra măștii și a valenței sale mitopoietice suferă o nouă radicalizare în vara anului 2017, în timpul Festivalului Zilele lui Bălgrad. Co-producția Pulcinella contro Dracula (Pulcinella împotriva lui Dracula) realizează o riscantă, dar extrem de fericită contaminare transculturală, punând în dialog universul grotesc și carnal al străduțelor napolitane cu imaginarul gotic și vampiresc al Transilvaniei. În paralel, participarea activă a lui Izzo la punerea în scenă a spectacolului Le ultime parole di Socrate (Ultimele cuvinte ale lui Socrate), în regia directorului Skepsis, Viorel Cioflica, deschide acel filon de profundă investigație filozofico-politică ce va caracteriza anii centrali ai deceniului.

În 2018, într-adevăr, cu ocazia celei de-a V-a Ediții a Apollo Festival, Izzo prezintă Sulla semidivinità (Despre semidivinitate) – operă reluată, de asemenea, la Festivalul Experiment din Deva – și, ulterior, în timpul Festivalului Sighișoara Medievală, lucrarea provocatoare Servant for no master (Servitore di nessun padrone / Servitorul niciunui stăpân). În acest din urmă text, statutul clasic al Servitorului, asociat istoric figurii lui Arlecchino sau a lui Zanni, este răsturnat din punct de vedere filozofic: masca refuză categoric stăpânul și logica servilismului, transformând instanța inițial comică într-un strigăt de emancipare politică și existențială care rezonează profund în contextul social și istoric al Europei de Est.

 

2. Furia filozofică și Arta Totală: De l’Eroico furore (2019)

Maturizarea intelectuală și estetică a relației dintre Cristian Izzo și axa culturală din Alba Iulia își atinge apogeul în 2019, cu ocazia celei de-a VI-a Ediții a Apollo Festival, prin debutul operei De l’Eroico furore di colui che arde (Despre eroica furie a celui ce arde). Acest spectacol reprezintă un moment de o importanță critică fundamentală în istoriografia companiei, deoarece extinde granițele co-producției teatrale către dimensiunea contaminării cu opera de artă vizuală.

Textul, centrat pe figura eretică, filozofică și înflăcărată a lui Giordano Bruno, este structurat și executat printr-o sinergie tripartită complexă. Aceasta implică cooperarea vizibilă dintre compania independentă italiană Il luogo in buio, nucleul de actori ai Skepsis și universul vizual și plastic al fundației Inter-Art Aiud, coordonată de sculptorul și artistul vizual Ștefan Balog.

Punerea în scenă depășește radical logica tradițională a actoriei frontale și a scenografiei ilustrative. Cuvântul filozofic brunian, dens în trimiteri hermetice și cosmologice, devine materie plastică, dialogând direct cu instalațiile și sculpturile metalice și materice prezente pe scenă. Corpul lui Izzo și ale actorilor implicați devine, la rândul său, un monument mișcător, un fragment de materie vie care „arde” în focul gândirii logico-magice. Din punct de vedere teoretic, spectacolul demonstrează cum figura filozofului renascentist italian poate fi recitită ca un arhetip universal al libertății de gândire, depășind specificitatea istorică a Contrareformei pentru a deveni un manifest transcultural de rezistență intelectuală și artistică.

 

3. Reziliența post-pandemică, cercetarea vocală și rescrierile shakespeariene (2021-2023)

După suspendarea globală a activităților performative cu public cauzată de criza pandemică de COVID-19, reluarea activităților în 2021, coincizând cu a VII-a Ediție a festivalului, este marcată de o profundă și dureroasă reflecție asupra vulnerabilității actorului și asupra necesității de a redescoperi ritualul teatral ca instrument de vindecare și coeziune colectivă. În acest climat de repornire, Izzo prezintă două lucrări speculare și complementare: Arrivo e partenza (Sosire și plecare), o lucidă rescriere de actor realizată pornind de la paginile romanului Opiniile unui clovn de Heinrich Böll, și Comedians During the plague (Comedianți în timpul ciumei). Acest din urmă spectacol este interpretat alături de Giuseppe Borrelli, o figură care din acest moment se va structura ca partener scenic constant, alter ego interpretativ și pilon de susținere în economia estetică și dramaturgică a deceniului.

Dimensiunea vocală este investigată nu ca un simplu vehicul de semnificații logico-verbale sau un transmițător al textului, ci ca emisie pre-verbală, vibrație sacră, rezonanță profundă și prezență corporală extinsă în spațiul scenic.

Fructele mature ale acestei cercetări radicale se manifestă pe deplin în 2022, în timpul celei de-a VIII-a Ediții a APOLLO, cu spectacolul Pulcinella felice alla fine del mondo (Pulcinella fericit la sfârșitul lumii). În această producție scrisă și regizată, după obicei, de Izzo, acesta și Borrelli împart în mod stabil scena cu Viorel Cioflica, formalizând pe scenă un bilingvism scenic total. Replicile în limba italiană și în limba română se îmbină într-un mecanism ritmic și sonor perfect, care anulează distanța lingvistică a publicului în favoarea unei partituri acustice universale, accesibile indiferent de idiomul matern.

Internaționalizarea și recunoașterea valorii politice și culturale a colaborării primesc o consacrare instituțională definitivă în vara anului 2023, prin intermediul proiectului numit C.R.E.A.T.E., o inițiativă de amploare finanțată integral de Comunitatea Europeană. Acest program de mobilitate transnațională îi permite lui Izzo să dirijeze la Alba Iulia un workshop intensiv cu o durată de zece zile, care culmină cu crearea performance-ului colectiv itinerant Streets of Hope(Străzi ale speranței) și cu rafinatul studiu intitulat A Love Letter from a Shy Lover (O scrisoare de dragoste de la un iubit timid).

În octombrie al aceluiași an, a IX-a Ediție a APOLLO culege roadele acestei extraordinare accelerări productive prin debutul spectacolului Hamlet, o rescriere viscerală realizată de Izzo, redusă la doar doi actori (Izzo și Borrelli), a capodoperei lui William Shakespeare. Spectacolul, dezbrăcat de orice podoabă scenografică sau filologică pentru a se concentra exclusiv pe dialectica coregrafică, fizică și spirituală dintre personaje, este ulterior selectat și prezentat în cadrul prestigiosului Festival Internațional de Teatru de la Cluj-Napoca. Această realizare include de facto co-producțiile născute pe axa Alba Iulia-Napoli în circuitul major al criticii teatrale și al istoriografiei performative românești contemporane.

 

4. Împlinirea deceniului: Coralitate, eclectism și epopeea vivianiană (2024-2025)

Ultimii doi ani ai deceniului analizat evidențiază o schimbare vizibilă și conștientă de scară formală: de la soloul interpretativ sau duoul de actori se trece la parataxa structurală a marilor distribuții corale. Această evoluție permite importarea și stabilirea la Alba Iulia a unei întregi caravane de profesioniști, actori și muzicieni de pe scena italiană, mărturie a stabilității structurale, logistice și economice a podului cultural edificat de-a lungul timpului.

În septembrie 2024, cu ocazia istoricei a X-a Ediții a festivalului, spectacolul Ecletticamente (Eclectic) se configurează ca un adevărat manifest metodologic al acestei noi faze corale. Izzo aliniază pe scenă un ansamblu eterogen compus din Giuseppe Borrelli, Serena Cascone, Maria Giovanna Danise, Renato Marrazzo, Arturo Ruggiero și Riccardo Somma. Performance-ul fragmentează deliberat liniaritatea narativă aristotelică pentru a propune o partitură fragmentată de stiluri, cântece și limbaje eterogene, celebrând cei zece ani de permanență ideală a esteticii italiene în Transilvania printr-un scurtcircuit conștient al genurilor performative, care variază de la grotesc la drama lirică.

Încoronarea poetică, științifică și umană a întregului deceniu se împlinește în cele din urmă în octombrie 2025, în timpul celei de-a XI-a Ediții, cu debutul operei Life. Stage. Fight! (Viață. Scenă. Luptă!). Este vorba despre un complex reading-concert pentru voci, pian și chitară, conceput integral și dedicat figurii monumentale a dramaturgului din Castellammare di Stabia, Raffaele Viviani, cu ocazia celei de-a șaptezeci și cincia comemorări a dispariției sale. Complexitatea extraordinară a operațiunii constă în transplantul antropologic și lingvistic operat asupra textului: Izzo, însoțit pe scenă de Serena Cascone, Maria D’Amora, Renato Marrazzo, Arturo Ruggiero și Imma Sorrentino, cu suportul muzical al lui Giuseppe Avenia la chitară și al Mariei Giovanna Danise la pian, aduce limba rănită, ritmica nemiloasă, foamea și demnitatea plebee a teatrului lui Viviani în fața unui public internațional, în inima României.

Viviani, istoric exponent al unui teatru muscular, violent social și intim muzical (Viviani 1994), găsește în spațiul scenic din Alba Iulia o cutie de rezonanță cu totul neașteptată. Punerea în scenă a spectacolului Life. Stage. Fight! demonstrează empiric teza centrală a întregului parcurs de un deceniu: specificitatea lingvistică extremă – dialectul stabiez și napoletan de la începutul secolului al XX-lea, melodiile identitare ale vânzătorilor ambulanți și ale celor marginalizați – nu constituie deloc o limită sau o barieră în calea receptării externe. Dimpotrivă, dacă este vehiculată printr-o rigoare tehnică absolută, printr-o partitură corporală precisă și o rădăcină antropologică împărtășită, specificitatea locală se preschimbă în mod magic într-un arhetip universal al dramei și al suferinței umane.

 

Concluzii: Izzo-Skepsis ca rezistență teatrală

Lunga și rodnica colaborare dintre Cristian Izzo, Skepsis și APOLLO nu s-a configurat niciodată ca o simplă și sporadică succesiune de turnee comerciale, și nici ca un schimb de curtoazie și ospitalitate academică. Dimpotrivă, ea a asumat trăsăturile unei adevărate rezidențe artistice permanente, existențiale, continuative și militante.

Succesul și longevitatea acestui model cultural specific rezidă în primul rând în trei factori epistemologici interconectați:

În primul rând, se remarcă reciprocitatea profundă a darului cultural. Izzo a altoit în țesutul teatral transilvănean carnea, ritmul, vocalitatea și tehnica riguroasă din Commedia dell’Arte și din marea tradiție dialectală din Campania; în schimb, Skepsis i-a oferit lui Izzo un spațiu de libertate creativă totală și necondiționată, un teritoriu protejat de logicile pur comerciale ale pieței de distribuție și de condiționările birocratice.

În al doilea rând, energează eficacitatea unei transculturalități fondate pe corp. Spectacole cruciale precum Pulcinella felice alla fine del mondo sau rescrierea spectacolului Hamlet au demonstrat pe deplin că corpul actorului, acțiunea fizică și partitura ritmico-musculară a vocii sunt capabile să poarte sensul profund al dramei cu mult înainte și mult dincolo de înțelegerea pur semantică sau literală a textului verbal de către spectator.

În cele din urmă, trebuie subliniată continuitatea formativă exercitată asupra publicului. Comunitatea de spectatori ai APOLLO și ai orașului Alba Iulia a crescut literalmente din punct de vedere cultural și estetic alături de artistul italian, urmând un parcurs formativ liniar care a condus-o de la receptarea inițială a măștii codificate și a Commediei dell’Arte în 2016, până la receptarea matură a complexeia și stratificatei dramaturgii muzicale a lui Raffaele Viviani în 2025.

Deceniul Izzo-Skepsis se poziționează în panorama contemporană ca un exemplu luminos și replicabil de mod în care teatrul de cercetare independent poate încă edifica punți geopolitice și spirituale permanente. Acesta demonstrează cu o claritate absolută că periferiile geografice și culturale ale provinciei europene se pot transforma, prin rigoarea inflexibilă a artei, prin dedicarea pedagogică și prin fidelitatea politică a întâlnirii, în centrul nevralgic al unei noi și revoluționare hărți a imaginarului teatral de astăzi.

Introduction: Independent Theatre as a Geopolitical and Transcultural Space

In contemporary theoretical debates on the performing arts, the concept of “transcultural theatre” is often reduced to an abstract aesthetic category or a mere institutional programming strategy. Yet, when the focus shifts to independent European realities, transculturality regains its original nature as a rite of encounter, geographical border-crossing, and methodological hybridization. A particularly significant case, reaching the milestone of its first decade in 2025, is the artistic partnership between the Italian playwright, director, and actor Cristian Izzo – with his artistic label Il Luogo in Buio – and the Romanian company Teatrul Skepsis of Alba Iulia, the driving force behind the APOLLO – International Festival for Youth & Independent Theater.

Born and trained within the centuries-old tradition of Campanian performance culture, Izzo embodies a poetics rooted, though not exclusively, in the philology and practice of Commedia dell’Arte, while constantly striving toward a philosophical and existential deconstruction of word and body. Teatrul Skepsis, based in the historic city of Alba Iulia, has developed over the years a model of cultural resistance and anthropological research grounded in the work of a stable ensemble and in the deep receptiveness of the local community. The intersection of these two trajectories, officially inaugurated in the spring of 2016, generated a unique artistic ecosystem: a decade of co-productions, actor training, and classical rewritings that has redefined the coordinates of Italian-Romanian theatrical exchange.

This essay aims to map and critically analyze the fundamental stages of this collaboration, highlighting how the convergence of Southern Italian theatrical culture and the Transylvanian performance space has transcended linguistic barriers to access a universal theatrical language. Through a rigorously discursive narrative, the evolution of a partnership will be examined—one that has transformed the isolation of cultural peripheries into a vital center of European experimentation.

1. The Deconstructed Mask: From Fixed Types to Servant for No Master

The first three years of the partnership, between 2016 and 2018, can historically be understood as a phase of methodological grafting of Izzo’s theatre onto the performance context of Skepsis. Izzo’s debut at the third edition of APOLLO, held in April 2016, took place with the monologue Ultimo primo giorno di re Ferdinando VIII (The Last First Day of King Ferdinand VIII). This work immediately clarified the nature of the Italian artist’s undertaking: not a museum-like or folkloristic reproduction of Baroque heritage, but rather an archetypal investigation into power, solitude, and decay, in which a dense chorus of characters is entirely contained within and resolved through the body of the actor-creator.

The subsequent and systematic series of Commedia dell’Arte workshops, initiated in November 2016 at the explicit invitation of Skepsis and regularly repeated in the following years, did not pursue merely educational or academic goals. Rather, it formed part of a broader project of anthropological transmission of theatrical knowledge. Izzo introduced Romanian artists to the codes of improvisational acting, the pre-expressive use of energy, and the geometric decomposition of movement in space. This theoretical and practical sowing found its first concrete performative expression in May 2017, during the fourth edition of the festival, with the premiere of the co-production Pulcinella contro Apollo (Pulcinella Against Apollo). In this piece, the conflict between the Dionysian, telluric, and disruptive force of the Neapolitan mask and the geometric, Apollonian order becomes a compelling metaphor for the theatrical act itself.

During the same period, Izzo consolidated his presence in Transylvania by presenting the solo performance Ascesa e caduta d’un D’Io (Rise and Fall of a God-Self), a work that was successfully exported to the Experiment Festival in Deva.

Research into the mask and its mythopoetic significance underwent further radicalization during the summer of 2017 at the Zilele lui Balgradul Festival (The Days of Balgrad). The co-production Pulcinella contro Dracula (Pulcinella Against Dracula) achieved a daring yet remarkably successful transcultural contamination, bringing the grotesque and corporeal universe of Neapolitan alleyways into dialogue with the Gothic and vampiric imagination of Transylvania. Simultaneously, Izzo’s active participation in The Last Words of Socrates, directed by Skepsis artistic director Viorel Cioflica, inaugurated a line of profound philosophical and political inquiry that would characterize the central years of the decade.

In 2018, during the fifth edition of the APOLLO Festival, Izzo presented Sulla semidivinità (On Semi-Divinity), also later staged at the Experiment Festival in Deva, followed by the provocative work Servant for No Master at the Sighişoara Medieval Festival. In this text, the classical status of the Servant—historically associated with Harlequin or the Zanni—is philosophically overturned: the mask categorically rejects both master and servitude, transforming what was originally a comic figure into a cry of political and existential emancipation that resonated deeply within the social and historical context of Eastern Europe.

2. Philosophical Fury and Total Art: De l’Eroico furore(2019)

The intellectual and aesthetic maturation of the relationship between Cristian Izzo and the cultural axis of Alba Iulia reached its apex in 2019, during the sixth edition of the APOLLO Festival, with the premiere of De l’Eroico furore di colui che arde (On the Heroic Fury of the One Who Burns).

This production represents a crucial moment in the company’s historiography because it expanded the boundaries of theatrical co-production into the realm of dialogue with visual art.

Centered on the heretical, philosophical, and fiery figure of Giordano Bruno, the work was conceived and performed through a complex tripartite synergy involving the Italian independent company Il Luogo in Buio, the actors of Skepsis, and the visual and sculptural universe of the InterArt Foundation of Aiud, coordinated by sculptor and visual artist Ștefan Balog.

The staging radically transcended the traditional logic of frontal acting and illustrative scenography. Bruno’s philosophical language, dense with hermetic and cosmological references, became sculptural matter, engaging directly with the installations and metallic structures occupying the stage. The bodies of Izzo and the actors themselves became moving monuments, fragments of living matter “burning” in the fire of logical-magical thought.

From a theoretical perspective, the production demonstrated how the figure of the Italian Renaissance philosopher can be reinterpreted as a universal archetype of intellectual freedom, transcending the historical specificity of the Counter-Reformation to become a transcultural manifesto of artistic and intellectual resistance.

3. Post-Pandemic Resilience, Vocal Research, and Shakespearean Rewritings (2021–2023)

Following the global suspension of live performance activities caused by the COVID-19 pandemic, the resumption of activities in 2021, coinciding with the seventh edition of the festival, was marked by a profound reflection on the vulnerability of the actor and on the need to rediscover theatrical ritual as a tool for healing and collective cohesion.

Within this atmosphere of renewal, Izzo presented two complementary works: Arrivo e partenza (Arrival and Departure), a lucid actor-centered rewriting inspired by Heinrich Böll’s novel The Clown, and Comedians During the Plague. The latter was performed with Giuseppe Borrelli, who from that moment onward would become a constant stage partner, interpretive alter ego, and central pillar in the aesthetic and dramaturgical economy of the decade.

The vocal dimension was explored not merely as a vehicle of semantic meaning or textual communication, but as a pre-verbal emission, sacred vibration, profound resonance, and bodily presence extended into scenic space.

The mature fruits of this radical research emerged fully in 2022, during the eighth edition of APOLLO, with Pulcinella felice alla fine del mondo (Happy Pulcinella at the End of the World). Written and directed by Izzo, the production featured Izzo and Borrelli sharing the stage with Viorel Cioflica, thereby formalizing a total scenic bilingualism. Italian and Romanian dialogue interlocked in a perfect rhythmic and sonic mechanism that dissolved linguistic distance in favor of a universal acoustic score accessible regardless of the audience’s native language.

The internationalization of the partnership and recognition of its political and cultural significance received definitive institutional validation in the summer of 2023 through the project C.R.E.A.T.E., a large-scale initiative entirely funded by the European Union. This transnational mobility program enabled Izzo to direct an intensive ten-day workshop in Alba Iulia, culminating in the creation of the itinerant collective performance Streets of Hope and the refined study A Love Letter from a Shy Lover.

In October of the same year, the ninth edition of APOLLO reaped the benefits of this extraordinary productive acceleration with the premiere of Hamlet, Izzo’s visceral adaptation of Shakespeare’s masterpiece reduced to only two actors, Izzo and Borrelli. Stripped of all scenographic and philological ornamentation in order to focus exclusively on the choreographic, physical, and spiritual dialectics between the characters, the production was subsequently selected for presentation at the prestigious International Theatre Festival of Cluj-Napoca. This achievement effectively inserted the co-productions born along the Alba Iulia–Naples axis into the mainstream of Romanian theatrical criticism and contemporary performance historiography.

4. The Completion of the Decade: Chorality, Eclecticism, and the Vivianian Epic (2024–2025)

The final two years of the decade reveal a significant and conscious shift in formal scale: from solo performances and actor duos to the structural parataxis of large ensemble casts. This evolution made it possible to bring an entire caravan of Italian actors, musicians, and theatre professionals to Alba Iulia, demonstrating the structural, logistical, and economic stability of the cultural bridge built over time.

In September 2024, during the historic tenth edition of the festival, Ecletticamente (Eclectically) emerged as a methodological manifesto of this new collective phase. Izzo assembled a heterogeneous ensemble consisting of Giuseppe Borrelli, Serena Cascone, Maria Giovanna Danise, Renato Marrazzo, Arturo Ruggiero, and Riccardo Somma. The performance deliberately fragmented Aristotelian narrative linearity in favor of a mosaic of styles, songs, and heterogeneous languages, celebrating ten years of the symbolic presence of Italian aesthetics in Transylvania through a conscious collision of performative genres ranging from the grotesque to lyrical drama.

The poetic, scholarly, and human culmination of the entire decade was ultimately achieved in October 2025, during the eleventh edition of the festival, with the premiere of Life. Stage. Fight!. Conceived as a complex concert-reading for voices, piano, and guitar, the work was entirely dedicated to the monumental figure of the playwright Raffaele Viviani on the seventy-fifth anniversary of his death.

The extraordinary complexity of the undertaking lay in the anthropological and linguistic transplantation performed upon the source material. Izzo, joined on stage by Serena Cascone, Maria D’Amora, Renato Marrazzo, Arturo Ruggiero, and Imma Sorrentino, with musical accompaniment by Giuseppe Avenia on guitar and Maria Giovanna Danise on piano, brought the wounded language, relentless rhythms, hunger, and plebeian dignity of Viviani’s theatre before an international audience in the heart of Romania.

Viviani, a historic representative of a muscular, fiercely social, and deeply musical theatre (Viviani, 1994), found in the theatrical space of Alba Iulia an entirely unexpected sounding board. The staging of Life. Stage. Fight! empirically demonstrated the central thesis of the entire decade-long journey: extreme linguistic specificity – the Stabian and Neapolitan dialects of the early twentieth century, the identity-driven melodies of street vendors and social outcasts – does not constitute a limitation or obstacle to international reception. On the contrary, when conveyed through absolute technical rigor, a precise physical score, and a shared anthropological foundation, local specificity is transformed into a universal archetype of human drama and suffering.

Conclusions: Izzo–Skepsis Model as a Theatrical Resistance

The long and fruitful collaboration between Cristian Izzo, Skepsis, and APOLLO never took the form of a sporadic sequence of commercial tours, nor of a simple exchange of academic hospitality. Rather, it assumed the character of a permanent, existential, continuous, and militant artistic residency.

The success and longevity of this cultural model rest primarily on three interconnected epistemological factors.

First, one observes a profound reciprocity of cultural exchange. Izzo grafted onto the Transylvanian theatrical fabric the corporeality, rhythm, vocality, and rigorous technique of Commedia dell’Arte and the great Campanian dialect tradition; in return, Skepsis offered him a space of complete creative freedom, protected from both the commercial logic of the distribution market and the bureaucratic constraints.

Second, the effectiveness of a body-based transculturality becomes evident. Crucial productions such as Pulcinella felice alla fine del mondo and Hamlet demonstrated that the actor’s body, physical action, and the rhythmic-muscular score of the voice are capable of carrying the deepest meanings of drama long before –  and far beyond – the spectator’s purely semantic understanding of the verbal text.

Finally, the continuity of audience formation must be emphasized. The APOLLO audience and the community of Alba Iulia literally grew culturally and aesthetically alongside the Italian artist, following a coherent educational trajectory that led them from the initial reception of the codified mask and Commedia dell’Arte in 2016 to the mature appreciation of Raffaele Viviani’s complex and multilayered musical dramaturgy in 2025.

Within the contemporary landscape, the Izzo–Skepsis decade stands as a luminous and reproducible example of how independent research theatre can still build enduring geopolitical and spiritual bridges. It demonstrates with remarkable clarity that Europe’s geographical and cultural peripheries can, through artistic rigor, pedagogical dedication, and fidelity to the politics of encounter, become the nerve center of a new and revolutionary map of today’s theatrical imagination.

Introduzione: Il teatro indipendente come spazio geopolitico e transculturale

Nel dibattito teorico contemporaneo sulle arti performative, il concetto di “teatro transculturale” viene, non poche volte, ridotto a una categoria estetica astratta o a una mera strategia di programmazione istituzionale. Tuttavia, quando l’indagine si sposta verso le realtà indipendenti europee, la transculturalità riacquista la sua natura originaria di rito d’incontro, di sconfinamento geografico e di ibridazione metodologica. Un caso di interesse, giunto nel 2025 al compimento di un cruciale decennale, è rappresentato dal sodalizio artistico tra il drammaturgo, regista e attore italiano Cristian Izzo – con il suo “marchio” Il Luogo in Buio – e la compagnia romena Teatrul Skepsis di Alba Iulia, fulcro pulsante dell’APOLLO – Festival internațional de teatru de tineret (in inglese APOLLO – International Festival for Youth & Independent Theater)

Nato e formatosi nel solco secolare della tradizione performativa campana, Izzo si fa portatore di una poetica radicata, in parte ma non solo, nella filologia e nella pratica della Commedia dell’Arte, ma costantemente tesa verso una decostruzione filosofica ed esistenziale della parola e del corpo. Il Teatrul Skepsis, insediato nella storica città di Alba Iulia, ha sviluppato negli anni un modello di resistenza culturale e di ricerca antropologica basato sull’azione di un nucleo stabile e sulla profonda ricettività della comunità locale. L’intersezione tra queste due traiettorie, inaugurata ufficialmente nella primavera del 2016, ha generato un ecosistema artistico unico: un decennio di co-produzioni, pedagogia dell’attore e riscritture classiche che ha ridefinito le coordinate dello scambio teatrale italo-rumeno.

Il presente saggio si propone di mappare e analizzare criticamente le tappe fondamentali di questa collaborazione, evidenziando come la convergenza tra la cultura teatrale dell’Italia meridionale e lo spazio scenico transilvano abbia superato le barriere linguistiche per attingere a un linguaggio teatrale universale. Attraverso una narrazione rigorosamente discorsiva, si esaminerà l’evoluzione di un sodalizio che ha saputo trasformare l’isolamento delle periferie culturali in un centro nevralgico di sperimentazione europea.

1. La maschera decostruita: dalle tipologie fisse al „Servitore di nessun padrone”

Il primo triennio del sodalizio, compreso tra il 2016 e il 2018, si configura storicamente come una fase di innesto metodologico del teatro di Izzo all’interno del contesto scenico di Skepsis. L’esordio di Izzo alla III Edizione dell’APOLLO, svoltasi nell’aprile del 2016, avviene con il monologo Ultimo primo giorno di re Ferdinando VIII. Quest’opera chiarisce immediatamente la natura dell’operazione intrapresa dall’artista italiano: non una riproposizione museale o folkloristica del patrimonio barocco, bensì un’indagine archetipica sul potere, sulla solitudine e sulla decadenza, in cui una fitta coralità di personaggi viene interamente racchiusa e risolta nel corpo dell’attore-creatore.

La successiva e sistematica conduzione di workshop sulla Commedia dell’Arte, iniziata nel novembre del 2016 su esplicito invito di Skepsis e reiterata regolarmente negli anni successivi, non risponde a finalità puramente didattiche o accademiche. Al contrario, essa si inserisce in un progetto di trasmissione antropologica del sapere scenico. Izzo trasmette agli artisti romeni presenti i codici della recitazione all’improvviso, l’uso pre-espressivo dell’energia e la scomposizione geometrica del movimento nello spazio. Questa semina teorico-pratica si traduce in una prima, concreta espressione performativa nel maggio del 2017, in occasione della IV Edizione del festival, con il debutto della co-produzione intitolata Pulcinella contro Apollo. In questa pièce, il conflitto tra l’elemento dionisiaco, tellurico e destrutturante della maschera napoletana e l’ordine geometrico e apollineo diventa una stringente metafora dello stesso atto teatrale. Nello stesso periodo, Izzo consolida la sua presenza in Transilvania presentando lo spettacolo solista Ascesa e caduta d’un D’Io, opera che viene esportata con successo anche presso il Festival Experiment di Deva.

La ricerca sulla maschera e sulla sua valenza mitopoietica subisce un’ulteriore radicalizzazione nell’estate del 2017 durante il Festival Zilele lui Balgradul (Le Giornate di Balgrad). La co-produzione Pulcinella contro Dracula opera una rischiosa ma felicissima contaminazione transculturale, facendo dialogare l’universo grottesco e carnale dei vicoli napoletani con l’immaginario gotico e vampiresco della Transilvania. Parallelamente, la partecipazione attiva di Izzo alla messinscena de Le ultime parole di Socrate, per la regia del direttore di Skepsis Viorel Cioflica, avvia quel filone di profonda indagine filosofico-politica che caratterizzerà gli anni centrali del decennio.

Nel 2018, infatti, in occasione della V Edizione dell’Apollo Festival, Izzo presenta Sulla semidivinità – opera anch’essa replicata al Festival Experiment di Deva – e, successivamente, durante il Festival Sighisoara Medievala, il provocatorio lavoro Servant for no master (Servitore di nessun padrone). In quest’ultimo testo, lo statuto classico del Servitore, storicamente riconducibile alla figura di Arlecchino o dello Zanni, viene filosoficamente rovesciato: la maschera rifiuta categoricamente il padrone e la logica del servilismo, trasformando l’istanza originariamente comica in un urlo di emancipazione politica ed esistenziale che risuona profondamente nel contesto sociale e storico dell’Europa dell’Est.

2. Il Furore Filosofico e l’Arte Totale: De l’Eroico furore (2019)

La maturazione intellettuale ed estetica del rapporto tra Cristian Izzo e l’asse culturale di Alba Iulia tocca il suo apice nel 2019, in occasione della VI Edizione dell’Apollo Festival, con il debutto dell’opera De l’Eroico furore di colui che arde. Questo spettacolo rappresenta un momento di fondamentale importanza critica nella storiografia della compagnia, in quanto espande i confini della co-produzione teatrale verso la dimensione della contaminazione con l’opera d’arte visiva.

Il testo, incentrato sulla figura eretica, filosofica e fiammeggiante di Giordano Bruno, viene strutturato ed eseguito attraverso una complessa sinergia tripartita. Questa vede la cooperazione ravvisabile tra la compagnia indipendente italiana Il luogo in buio, il nucleo attoriale di Skepsis e l’universo visivo e plastico della fondazione InterArt Aiud, coordinata dallo scultore e artista visivo Ștefan Balog.

La messinscena supera radicalmente la logica tradizionale della recitazione frontale e della scenografia illustrativa. La parola filosofica bruniana, densa di richiami ermetici e cosmologici, si fa materia plastica, dialogando direttamente con le installazioni e le sculture metalliche e materiche presenti sul palco. Il corpo di Izzo e degli attori coinvolti diventa a sua volta un monumento semovente, un frammento di materia vivente che “arde” nel fuoco del pensiero logico-magico. Dal punto di vista teorico, lo spettacolo dimostra come la figura del filosofo rinascimentale italiano possa essere riletta come un archetipo universale della libertà di pensiero, superando la specificità storica della Controriforma per farsi manifesto transculturale di resistenza intellettuale e artistica.

3. La resilienza post-pandemica, la ricerca vocale e le riscritture shakespeariane (2021-2023)

Dopo la sospensione globale delle attività performative in presenza causata dalla crisi pandemica del COVID-19, la ripresa delle attività nel 2021, coincidente con la VII Edizione del festival, è segnata da una profonda e dolorosa riflessione sulla vulnerabilità dell’attore e sulla necessità di riscoprire la ritualità teatrale come strumento di guarigione e coesione collettiva. In questo clima di ripartenza, Izzo presenta due lavori speculari e complementari: Arrivo e partenza, una lucida riscrittura d’attore condotta a partire dalle pagine del romanzo Opinioni di un clown di Heinrich Böll, e Comedians During the plague. Quest’ultimo spettacolo viene interpretato con Giuseppe Borrelli, una figura che da questo momento in poi si strutturerà come partner scenico costante, alter ego interpretativo e colonna portante nell’economia estetica e drammaturgica del decennale.

La dimensione vocale viene indagata non come mero veicolo di significati logico-verbali o veicolo del testo, ma come emissione pre-verbale, vibrazione sacra, risonanza profonda e presenza corporea estesa nello spazio scenico.

I frutti maturi di questa radicale ricerca si manifestano compiutamente nel 2022, durante l’VIII Edizione dell’APOLLO con lo spettacolo Pulcinella felice alla fine del mondo. In questa produzione scritta e diretta come abitudine da Izzo, questi e Borrelli dividono stabilmente la scena con Viorel Cioflica, formalizzando sul palco un bilinguismo scenico totale. Le battute in lingua italiana e in lingua romena si incastrano in un perfetto meccanismo ritmico e sonoro che annulla la distanza linguistica e linguistica del pubblico, a favore di una partitura acustica universale accessibile a prescindere dall’idioma natio.

L’internazionalizzazione e il riconoscimento del valore politico e culturale del sodalizio ricevono una definitiva consacrazione istituzionale nell’estate del 2023 attraverso il progetto denominato C.R.E.A.T.E., un’iniziativa di ampio respiro interamente finanziata dalla Comunità Europea. Questo programma di mobilità transnazionale permette a Izzo di dirigere ad Alba Iulia un workshop intensivo della durata di dieci giorni, che culmina nella creazione della performance collettiva itinerante Streets of Hope e nel raffinato studio intitolato A Love Letter from a Shy Lover.

Nell’ottobre dello stesso anno, la IX Edizione dell’APOLLO raccoglie i frutti di questa straordinaria accelerazione produttiva con il debutto di Hamlet, una riscrittura viscerale di Izzo, ridotta per soli due attori (Izzo e Borrelli) del capolavoro di William Shakespeare. Lo spettacolo, spogliato di ogni orpello scenografico o filologico per concentrarsi esclusivamente sulla dialettica coreutica, fisica e spirituale tra i personaggi, viene successivamente selezionato ed esibito presso il prestigioso Festival Internazionale di Teatro di Cluj-Napoca. Questo traguardo inserisce di fatto le co-produzioni nate sull’asse Alba Iulia-Napoli all’interno del circuito maggiore della critica teatrale e della storiografia performativa rumena contemporanea.

 

4. Il compimento del decennio: Coralità, eclettismo e l’epopea vivianea (2024-2025)

Gli ultimi due anni del decennio preso in esame evidenziano un vistoso e consapevole mutamento di scala formale: dall’assolo interpretativo o dal duo attoriale si passa alla paratassi strutturale di grandi cast corali. Questa evoluzione permette di importare e far risiedere ad Alba Iulia un’intera carovana di professionisti, attori e musicisti della scena italiana, a testimonianza della stabilità strutturale, logistica ed economica del ponte culturale edificato nel corso del tempo.

Nel settembre del 2024, in occasione della storica X Edizione del festival, lo spettacolo Ecletticamente si configura come un vero e proprio manifesto metodologico di questa nuova fase corale. Izzo schiera sul palco un ensemble eterogeneo composto da Giuseppe Borrelli, Serena Cascone, Maria Giovanna Danise, Renato Marrazzo, Arturo Ruggiero e Riccardo Somma. La performance frantuma deliberatamente la linearità narrativa aristotelica per proporre una partitura frammentata di stili, canti e linguaggi eterogenei, celebrando i dieci anni di permanenza ideale dell’estetica italiana in Transilvania attraverso un consapevole cortocircuito di generi performativi che spazia dal grottesco al dramma lirico.

Il coronamento poetico, scientifico e umano dell’intero decennale si compie infine nell’ottobre del 2025, durante l’XI Edizione, con il debutto dell’opera Life. Stage. Fight!. Si tratta di un complesso reading concerto per voci, pianoforte e chitarra, interamente concepito e dedicato alla figura monumentale del drammaturgo stabiese Raffaele Viviani, in occasione del settantacinquesimo anniversario della sua scomparsa. La straordinaria complessità dell’operazione risiede nel trapianto antropologico e linguistico operato sul testo: Izzo, affiancato in scena da Serena Cascone, Maria D’Amora, Renato Marrazzo, Arturo Ruggiero e Imma Sorrentino, con il supporto musicale di Giuseppe Avenia alla chitarra e di Maria Giovanna Danise al pianoforte, porta la lingua ferita, la ritmica spietata, la fame e la dignità plebea del teatro di Viviani di fronte a una platea internazionale nel cuore della Romania.

Viviani, storico esponente di un teatro muscolare, violentemente sociale e intimamente musicale (Viviani 1994), trova nello spazio scenico di Alba Iulia una cassa di risonanza del tutto inaspettata. La messinscena di Life. Stage. Fight!dimostra empiricamente la tesi centrale dell’intero percorso decennale: la specificità linguistica estrema – il dialetto stabiese e napoletano del primo Novecento, le melodie identitarie dei venditori ambulanti e degli emarginati – non costituisce affatto un limite o una barriera alla ricezione estera. Al contrario, se veicolata da un rigore tecnico assoluto, da una partitura corporea precisa e da una radice antropologica condivisa, la specificità locale si trasmuta magicamente in un archetipo universale del dramma e della sofferenza umana.

 

Conclusioni: Izzo-Skepsis come resistenza teatrale

La lunga e fruttuosa collaborazione tra Cristian Izzo, Skepsis e l’APOLLO non si è mai configurata come una mera e saltuaria successione di tournée commerciali, né come uno scambio di cortesi ospitalità accademiche. Al contrario, essa ha assunto i tratti di una vera e propria residenza artistica permanente, esistenziale, continuativa e militante.

Il successo e la longevità di questo specifico modello culturale risiedono primariamente in tre fattori epistemologici interconnessi:

In primo luogo, si rileva la profonda reciprocità del dono culturale. Izzo ha innestato nel tessuto teatrale transilvano la carne, il ritmo, la vocalità e la rigorosa tecnica della Commedia dell’Arte e della grande tradizione dialettale campana; di contro, Skepsis ha offerto a Izzo uno spazio di totale e incondizionata libertà creativa, un territorio protetto dalle logiche puramente commerciali del mercato distributivo e dai condizionamenti burocratici.

In secondo luogo, emerge l’efficacia di una transculturalità fondata sul corpo. Spettacoli cruciali come Pulcinella felice alla fine del mondo o la riscrittura di Hamlet hanno ampiamente dimostrato che il corpo dell’attore, l’azione fisica e la partitura ritmico-muscolare della voce sanno farsi carico del senso profondo del dramma ben prima e ben oltre la comprensione puramente semantica o letterale del testo verbale da parte dello spettatore.

Infine, si deve sottolineare la continuità formativa operata sul pubblico. La comunità degli spettatori dell’APOLLO e della città di Alba Iulia è letteralmente cresciuta dal punto di vista culturale ed estetico insieme all’artista italiano, compiendo un percorso formativo lineare che l’ha portata dalla fruizione iniziale della maschera codificata e della Commedia dell’Arte nel 2016, fino alla ricezione matura della complessa e stratificata drammaturgia musicale di Raffaele Viviani nel 2025.

Il decennale Izzo-Skepsis si pone nel panorama contemporaneo come un esempio luminoso e riproducibile di come il teatro di ricerca indipendente possa ancora edificare ponti geopolitici e spirituali permanenti. Esso dimostra con assoluta chiarezza che le periferie geografiche e culturali della provincia europea possono trasformarsi, attraverso il rigore inflessibile dell’arte, la dedizione pedagogica e la fedeltà politica dell’incontro, nel centro nevralgico di una nuova e rivoluzionaria mappa dell’immaginario teatrale di oggi.