Weekendul 07-09 august a fost unul provocator pentru companie, care a prezentat 5 spectacole de teatru medieval în 3 zile, în 4 localități din județul Brașov.
Să vă spunem cum am ajuns în situația asta: în luna ianuarie am fost contactați de organizatorul Festivalului Săptămâna Haferland, care dorea să aibă teatru în programul evenimentului, în 3 din cele 10 localități în care se desfășoară acest eveniment. Am acceptat, fiindcă știam că la începutul lunii august nu avem de obicei nici o deplasare în agendă. Apoi, prin martie, Terra Ultrasilvana (grupul de reconstituire istorică), colaborator de tradiție, ne informează că Festivalul Teutonic Fest se va desfășura la începutul lunii august anul acesta, și nu spre final (așa cum era de obicei). Cum nu puteam lipsi am născocit un plan care să ne ajute să onorăm cele două invitații – un test bun pentru calitatea muncii în echipă.
O delegație a plecat vineri, 07 august și a jucat 2 spectacole la Săptămâna Haferland, apoi a ajuns la Hărman, unde, a doua zi a jucat încă un spectacol.
Vineri, 07 august și duminică, 09 august, compania de teatru Skepsis a prezentat 3 spectacole de teatru medieval, în localitățile Bunești. Meșendorf și Criț, la Festivalul Săptămâna Haferland – cea mai amplă manifestare din România dedicată promovării culturii și tradițiilor comunității sașilor din Transilvania.
Sâmbătă (08 august) și duminică (09 august), compania a prezentat alte două spectacole în Cetatea Hărman (jud Brașov), la Teutonic Fest, eveniment organizat de Biserica Fortificată Hărman, Fundația Honigberg, cu sprijinul Primăriei Comunei Hărman și al Forului Democrat al Germanilor din România.
Problema reală a fost ziua de duminică, când trebuia să fim prezenți la ambele evenimente în același timp.
Așa că am facut niște rocade: un grup din Hărman (Teutonic Fest) a plecat spre Criț (Haferland), unde au mai venit din Alba Iulia Vasi, Cora (Arlecchino) și elevele noastre Ioana și Carmen. La Hărman a rămas Mili (Arlecchino) și George, care împreună cu Răzvan (Căpitanul) venit direct din Alba s-au descurcat cu alt spectacol.
Dacă e confuz pentru voi, cei care citiți acest material, să știți că același sentiment l-am avut și noi – aceste rocade au presupus modificări de scene în spectacol, de unde o serie de momente din care ne-am salvat grație caracterului flexibil al genului abordat: Commedia dell Arte.
Pe drum înapoi, a cedat și un amortizor de la microbus, așa încât de la Copșa Mică la Alba Iulia am venit cu 30-40 km/oră.
În ansamblu, a fost o călătorie în care am îmbinat utilul cu plăcutul și cu toate dificultățile, am reușit să prezentăm cu succes toate spectacolele.
Semnează călătoria: Viorel, Mili, Maria, Diana, Dani, George, Cora, Răzvan, Ioana și Carmen.
Lăsăm mai jos un video cu impresii surprinse ici colo în acest periplu.

