24 de ani cu Skepsis – 21.04.2026

blank

Marți, 21.04.2026, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia am sărbătorit alături de un public inimos 24 de ani de la înființarea companiei noastre cu un spectacol de comedie construit pe baza unei piese într-un singur act semnată de Eugen Ionescu.

Bătaia de gong simbolică a fost efectuată de diana Muntean, elevă cu Skepssi și fiica lui Daniel Muntean, care este unul dintre cei mai vechi membri ai companiei,
După un scurt mesaj de susținere din partea lui Gheorghe Berghian, Director al instituției care ne găzduiește încă din 2002, a început un spectacol care a purtat publicul, scenă cu scenă, prin caruselul emoțiilor pe care doar în teatrul absurdului îl poți întâlni.
Audiența a savurat fiecare moment, răspunzând cu succes tuturor provocărilor. Au jucat: Viorel Cioflică (Vicontele), Daniel Muntean (Jacques), Coralia Crăciun (Baroana), Vasile Dîngă (Baronul), Lawrence Chismorie (Maestrul Pipistrelle, Ludmila Cioflică (Marchizul) și Tudor Cioancă (Pompierul). Personajelor ionesciene li s-au alăturat și alte personaje introduse pentru a aduce actualitate și savoare reprezentației: Regizorul (Răzvan Cociobea) și Tanti Mioara (Maria Cernea).  Teodora Luca a asigurat două mâini în plus la machiaj. Elevele cu Skepsis, Carmen Cîmpean și Ioana Voj au fost trup și suflet la organizare iar la pupitrul tehnic, Ovidiu Bartha a reușit să apese butoanele pentru un succes total al serii.
Impresiile noastre, înainte și după reprezentație, au fost surprinse parțial în clipul de mai jos!
Mulțumim publicului fidel și tuturor instituțiilor și organizațiilor care ne-au susținut de-a lungul timpului!
Evenimentul este prezentat sub egida#yoUthNITEDAlba Iulia Capitala Tineretului 2026 – fiind pregătit și organizat prin proiectul cultural ”Stagiunea cu Skepsis 2026!” – un proiect care urmăreşte implicarea tineretului în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi participarea civică la viaţa socioculturală. Prin acest proiect Grupul Skepsis formează anual tineri actori, dezvoltă colaborări cu artişti din ţară şi din străinătate, pregăteşte şi oferă în mod riguros şi sistematic publicului albaiulian spectacole de teatru şi divertisment pe întreg parcursul anului.
Parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Fundaţia „Inter-Art” Aiud; Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” Alba
Credit foto: Neluțu Ognean

Ediții: