Cerere în căsătorie

A.P. Cehov

Durata: 60min

Este una dintre piesele într-un singur act ale lui Cehov, în care autorul se concentrează asupra satirizării convenienţei cu care era tratată căsătoria în epoca sa. Ivan Vasilievici Lomov, un boieraş de ţară trecut de prima tinereţe şi puţin cam ipohondru, îi face o vizită vecinului său mai vârstnic, Stepan Stepanovici, pentru a o cere în căsătorie pe fiica lui, Natalia. Ca în orice aranjament, partida ar fi reciproc avantajoasă, şi lucrurile ar trebui să meargă ca şi unse, căsătoria celor doi fiind una de aşeptat având în vedere că familiile se cunosc de multă vreme. Există totuşi o serie de lucruri care trebuie puse la punct, ca să nu mai vorbim de consimţământul fetei…